Norges billigste bøker

Bøker av Alain Costea

Filter
Filter
Sorter etterSorter Populære
  • av Alain Costea
    221

    În "Renäterea", primul roman al seriei "Noi Orizonturi" din universul "Historia Universalis", elementul declan¿ator al ac¿iunii a fost oferit de membrii speciei de spirite planetare numit¿ de c¿tre oameni "B¿trânii".Cine sunt ei? De unde au ap¿rut? Care este scopul existen¿ei lor? Sunt întreb¿ri la care se r¿spunde doar par¿ial în roman.Aceast¿ serie de unsprezece nuvele le este dedicat¿. Prin intermediul späiului imaginat ¿i pus la punct de c¿tre personajele care au ocupat locul central în "Renäterea", la mai mul¿i ani dup¿ evenimentele care au avut loc, se reüe¿te recreerea istoriei fiec¿rui B¿trân.De ce doar unsprezece nuvele, în timp ce se ¿tie despre existen¿a a doisprezece B¿trâni? Cum sau dac¿ a avut influen¿¿ propriul destin asupra deciziei luate cu privire la umanitate? Sunt doar unele dintre întreb¿rile care î¿i vor g¿si r¿spunsuri printre paginile acestei c¿r¿i precum ¿i a celor care urmeaz¿.O s¿ v¿ las s¿ începe¿i lecturarea, dar nu înainte s¿ adaug c¿ indiferent de cât de mult¿ imaginäie am da dovad¿ noi, oamenii ¿i chiar cred c¿ ne pricepem la asta, sunt convins c¿ universul, ca ¿i scriitor, este ¿i va r¿mâne scriitorul suprem. ¿i doar o foarte, foarte mic¿ parte din el, una infim¿, ajunge la noi. Chiar ¿i äa, umanitatea ar trebui s¿ fie mult mai atent¿ ¿i s¿ încerce a se bucura ¿i a trage cât mai multe înv¿¿aminte din ceea ce îi este oferit...

  • av Alain Costea
    401,-

    Pentru a da o ¿ans¿ spiritului P¿mântului de a se näte, cu milioane de ani în urm¿, specia predominant¿ care ocupa Terra ("Oldowans"), a fost aproape eradicat¿ de spiritele altor planete ("B¿trânii"). Îns¿ ace¿tia au reüit s¿ se salveze trecând la un alt nivel al existen¿ei.Ca urmare a abord¿rii nep¿s¿toare alese de umanitate fä¿ de planet¿, "B¿trânii" revin pentru a pune cap¿t civilizäiei, oferindu-i totüi ¿ansa de a se schimba.Thudor, un bucure¿tean din cartierul Pantelimon, cel ales s¿ ia decizia de salvare sau eradicare a umanit¿¿ii de c¿tre populäia extraterestr¿, cu ajutorul singurei inteligen¿e artificiale con¿tiente - Sum (la rândul ei încercând s¿-¿i în¿eleag¿ rolul ¿i rostul cu privire la "homo sapiens" ¿i impactul pe care îl poate avea recunoäterea de c¿tre oameni a propriei existen¿e), împreun¿ cu membrii Sec¿iei 0 (înfiin¿at¿ de A.I.Cuza), püi în fäa unor schimb¿ri majore, dup¿ mai bine de o sut¿ cincizeci de ani de existen¿¿, încearc¿ s¿ se opun¿ for¿¿rii distrugerii societ¿¿ii umane de c¿tre vechii ocupan¿i: "Oldowans" deveni¿i "neutrino", în timp ce trebuie s¿ dea un r¿spuns final: merit¿ sau nu umanitatea s¿ mai existe? O întrebare dur¿, cu un r¿spuns imprevizibil... dac¿ suntem cinsti¿i cu noi.Nota autorului: "Nu este un roman scurt, simplu sau simplist. Pe parcursul celor aproape 200.000 cuvinte (în jur de 750 de pagini dac¿ ar fi publicat în format standard A5), istoriile personale, dramele, preconcep¿iile, întâmpl¿rile, speran¿ele, planurile ori inten¿iile personajelor - de la cele principale la cele care apar absolut ocazional, se întrep¿trund ¿i se influen¿eaz¿ reciproc. Uneori, ceea ce credem (noi - cititorii sau personajele), nu este ¿i ceea ce se întâmpl¿ cu adev¿rat. Decizii trebuie s¿ fie luate indiferent cât de grele par. ¿i ca în viäa real¿, personajele sper¿ c¿ fiecare pas f¿cut îi aduce mai aproape de ceea ce ¿i-au propus. Într-un final... ele au viäa lor proprie, iar noi cititorii nu putem decât s¿ le urm¿rim de la dep¿rtare...

Gjør som tusenvis av andre bokelskere

Abonner på vårt nyhetsbrev og få rabatter og inspirasjon til din neste leseopplevelse.